Industria farma: Top 3 deal-uri ce depasesc PIB-ul Romaniei
January 11, 2010
Anul 2009 ramane in istoria industriei farmaceutice cu trei tranzactii de top, insumand peste 150 miliarde de euro, anunta Sys-com media, citand un studiu realizat de compania Industrial Info Resources, unul dintre liderii globali in servicii de informatie specializata pe industrii.
Pfizer, Roche Holding Limited si Merck&Company sunt cei trei giganti care in 2009 au sfidat criza, realizand trei megatranzactii ce ar putea depasi detasat PIB-ul unui stat in dezvoltare.
Trei tranzactii puternice au marcat un an al contrastelor in farma.
Prima, in luna ianuarie 2009, vizeaza gigantul american Pfizer (New York, USA), ce a platit aproximativ 68 miliarde de dolari pentru preluarea companiei Wyeth (Philadephia, USA). In urma tranzactiei, actionarii Wyeth au primit 50,19 dolari (38,71 euro) pe actiune, dintre care 33 de dolari/titlu (25,4 euro) sub forma de lichiditati si restul de bani sub forma de actiuni Pfizer. [ZF]
Pe locul doi, cu o tranzactie incheiata in luna martie a anului trecut, in valoare de 47 miliarde de dolari, sta achizitia companiei biotech americaneĀ Genentech(San Francisco, USA) de catre elvetienii de la Roche Holding Limited(Basel, Elvetia).Tranzactia a presupus combinarea activitatilor farmaceutice pe care cele doua companii le desfasurau pe teritoriul SUA. Potrivit ZF, actionarii Genentech au primit aproape 95 de dolari (74,2 euro)/actiune, Roche cumparand un pachet de 44% din actiunile companiei.
Locul trei este ocupat de achizitia Schering Plough de catre Merck&Company Incorporated cu sediul in New Jersey, germanii punandu-si compania la vanzare pentruĀ nu mai putin de 41 miliarde de euro. Tranzactia s-a incheiat in luna martie 2009, dupa un an in care ambele companii anuntasera restructurari masive in vederea eficientizarii activitatii pe timp de criza.
Potrivit unei estimari Merck, integrarea Schering Plough in structura companiei va insemna o reducere de costuri de 3,5 miliarde dolari pe an, incepand cu anul 2011.
Vesti bune pentru 2010 dupa startul dat de Novartis la inceputul anului, care pentru o suma de 28 miliarde de dolari a preluat controlul companiei Alcon, potrivit Wall-Street.


[...] Cu toate acestea, rezuma studiul, cel mai mare deal al anului a fost in farma, cand Pfizer a cumparat Wyeth pentru 64,6 miliarde [...]